Date despre tragerea la stand: pași în istoria de dezvoltare
Două țevi – pentru toată viața de trăgător

Date despre tragerea la stand: etape de dezvoltare

Ascultându-i pe unii amatori, acum tragerea la stand e la fel de popular ca schiatul de munte la sfârșitul secolului trecut. La modă, elegant și … La urma urmei, este și extrimal. Aici nu e șah, însă, fără intellect nu veți reuși să trageți, credeți pe cuvânt.

Două țevi – petru toată viața de trăgător!

În Rusia nu au existat întotdeauna doar lupte cu pumnii între fermierii colectivi și competițiile socialiste. La începutul secolului al XX_lea, în Rusia, era popular așa-numita „tragere la păsări”. Oamenii împușcau spontan, dar în anul 1912 Rusia a trimis echipa națională pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Stockholm. Campaniile militare permanente (războiul ruso-japonez, și apoi și primul război mondial) au influențat dezvoltarea sportului. Iar după revoluția din octombrie, totul aproape s-a oprit. Competițiile sportivilor se desfășurau neregulat, după reguli neclare. Un standul decent a apărut la Moscova abia în anul 1927, la Ostankino. Reprezenta un șanț cu mașini de aruncat. După aceea, sportul și-a luat avânt brusc. Unul câte unul apăeau standuri în Leningrad și în capitalele republicilor surori. După puțin antrenament, în anul 1934, a avut loc primul campionat al URSS. Se spune că a fost ceva frumos. Drumul spre succes a fost lung. Abia la mijlocul anilor cincizeci, sportivii sovietici au arătat primul rezultat decent în campionatul european: două medalii de aur. În Cupa Mondială din anul 1958 ai noștri au reușit să câștige aur la standul rotund, apoi și la Jocurile Olimpice din Mexico City în anul 1968. Putem să spunem că școala sovietică de tragere sportivă a făcut progrese semnificative, la fel ca de exemplu, gimnastica sau patinajul artistic.

Ce este comun între stand și tragere?

Așa poate întreba un cititor curios. Îi mulțumesc pentru această întrebare. Toată lumea știe că standurile sunt diferite. Există la o expoziție, cu informații politice, chiar și în serviciile auto. Ce piesă cu multe fețe este acest stand! Da, imaginați-vă, la tragere tot există și un concept „stand”.
Standul este, de fapt, locul în care oamenii trag, iar talerele sunt lansate de mașini speciale de aruncat. Împușcând la tribună, vă aflați în locul special alocat și echipat pentru locurile de tragere sportive. Adică este teoretic posibil să ieșiți într-un câmp deschis, să vă puneți o armă cu două țevi pe un umăr, pentru a descărca în cer un dublet. Dar aceasta nu va fi tragere la standuri. Dacă în același timp îi ceri însoțitorului să lase talere în cer, atunci va fi deja o adaptare specială a mașinii de aruncat și toate la un loc reprezintă standul improvizat. Dar cu tragerea la standuri olimpică nu va avea nimic în comun. Nu degeaba, dispozitivele pentru lansarea țintelor au fost îmbunătățite în ultima sută de ani. Dar nu este necesar să vă supărați, și să cumpărați mașini, nu este necesar.
Tragerea la standuri, după cum comunică site-ul Shooting-UA, este tragerea la țintele speciale mobile, cunoscute sub denumirea de „porumbei de lut”. Tragerea este efectuate cu pistol neted, dar nu cu armă pneumatică. Calibrul maxim al pistolului pentru tragerea la ținte sportive este 12. În realitate, țintele sunt mai mult asemănătoare cu niște plăci portocalii, decât cu porumbeii și sunt confecționate din grafit care permite să nu colecteze despicături după fiecare serie de focuri și să le permită „dizolvarea” liniștită sub influența mediului. Eforturile de curățare la stand sunt concentrate pe măturarea cartușelor împușcate în grămezi multicolore imense. Prin urmare, arată impresionant și pe fundalul conurilor strălucitoare, mulți prefer să se fotografieze.

Trap este disciplină olimpică a tirului sportiv în aer liber care se practică cu armă de tir sportiv, calibrul 12 și cartușe cu alice, 24 g., la talere de argilă. Standul de tragere pentru trap are cinci posturi, la care tragatorul se deplaseaza succesiv pentru a incheia o manșă de 25 de talere. Toate talerele sunt lansate dintr-un șanț aflat în fața standului și zboară cu unghiuri, elevații si viteze diferite. Este originară din trecutul îndepărtat, când nobilimea se distrat bine , trăgând în ținte zburătoare. În Evul Mediu ca ținte erau folosite păsările vii, cel mai adesea porumbeii care erau aruncați din adăposturi. Mai târziu porumbeii erau puși în lunci acoperite cu un capac care era tras de o funie și porumbelul putea să zboare în sus. De-a lungul timpului, luncile au fost înlocuite cu cutii special echipate cu dispozitive pentru aruncarea păsării la momentul potrivit. La mijlocul secolului trecut a avut loc tragerea la ținte artificiale care erau aruncate cu un dispozitiv inventat care cu ajutorul unui arc lamellar arunca la o distanță de 32 de metri. Ținte – niște sfere de sticlă cu un diametru de 6,35 centimetri, umplute cu fum, praf sau penele care la lovire aveau un effect special. În 1880, la început, în America, apoi în Germania și Franța, au apărut mașini de aruncat și ținte, sub formă de talere moderne.
În curând, tragerea la talere s-a extins rapid aproape în toată Europa. În Rusia, în anul 1887, la Sankt Petersburg, pe insula Krestovsky, a fost echipat primul stand special pentru tragerea la porumbei. Oamenii bogați care își puteau permite acest tip de divertisment destul de scump erau pasionați de acest tip de tragere. La începutul anilor nouăzeci erau deja angajați în tragerea la talere amatory din mai multe orașe mari. Competițiile se desfășurau la standuri echipate primitiv cu ajutorul unor mașini de aruncat simple, care au fost aduse din străinătate. Mașinile de aruncat erau instalate pe scânduri care se întăreau pe pământ cu ajutorul țărușelor. Se făceau ținte pe loc din lut și nisip. La sfârșitul secolului al XIX_lea și începutul secolului al XX_lea standuri erau echipate aproape în toate orașele provinciale rusești. De obicei se amenajau standuri mici pentru amatory și standuri mari pentru sportivii calificați.
Pentru prima dată tragerea la stand a fost inclusă în programul II al Jocurilor Olimpice desfășurate la Paris în anul 1900. Titlul de campion a fost câștigat de reprezentantul Franței, Roger de Barbarin. Sportivii ruși de stand au participat prima dată la Jocurile Olimpice în anul 1912. Au fost ale V Jocuri Olimpice organizate la Stockholm. Într-o competiție individuală, reprezentantul Rusiei H. Blau a ocupat locul 3, cu 91 de ținte din 100. După includerea în programul Jocurilor Olimpice, tirul sportive a fost adoptat pe scară largă. Acesta a fost inclus în programele Jocurilor Olimpice, competițiile au fost organizate conform regulilor olimpice. Talerele erau aruncate de trei mașini, iar trăgătorul nu știa de la ce mașină va fi lansată ținta.

După revoluția din octombrie în țară au început transformări economice și culturale mari, și s-a acordat atenție mare dezvoltării sportului. Tragerea la standuri a început să fie practicată la începutul anilor douăzeci. Standuri permanente pe atunci nu erau și pentru efectuarea de practici de tragere și competiții erau utilizate mașini portative. Tragerea la standuri, de regulă, era practicată de amatory din rândul vânătorilor. Printre ei s-au numărat și reprezentanți ai Armatei Roșii.